Bine ai venit pe blogul meu!

Despre mine

Numele meu este Elena Muraru-Culacenco, sunt psiholog clinician și psihoterapeut. Am ales să fiu prezentă în viețile oamenilor pentru ca ei să înflorească sau să își găsească propriul sens. Mi-am urmat chemarea pentru a săvârși o călătorie interioară transformatoare în care am avut alături oameni care m-au sprijinit. Astăzi când resursele, cunoștințele și experiența îmi permit să însoțesc alți oameni, o fac cu multă dăruire.

Ce pot împărtăși cu tine?

Cunoștințele și abilitățile mele legate de dezvoltarea personală de grup și individuală, evaluare psihologică, consiliere și psihoterapie.

Experiența anterioară acumulată în medii de lucru cu adolescenți și copii m-au făcut să fiu receptivă la manifestările emoționale și comportamentale care de multe ori nu pot fi ușor soluționate.

Cui mă adresez?

Copiilor și părinților.
Cunoștințele sau psihoeducația se adresează și sunt potrivite oricărei persoane care dorește să acumuleze informații din domeniul dezvoltării personale, psihologiei și psihoterapiei.
Pentru evaluare psihologică, consiliere, dezvoltare personală sau psihoterapie te invit să vizitezi pagina Servicii sau să citești în continuare despre experiența anterioară.

În prezent sunt Psiholog clinician în cadrul Secției Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Al.Obregia” din București și Psiholog clinician& Psihoterapeut în cadrul Elena Muraru-Culacenco Cabinet individual de psihologie. Activitatea mea constă în:
– evaluare și intervenție psihologică (individuală și de grup) pentru copii și adolescenți ;
– consilierea psihologică a părinților;
– psihoterapia adulților.

Experiențe anterioare
De asemenea, am descoperit în experiența acumulată în sistemul de educație Montessori modalitățile prin care un copil poate fi ghidat în așa fel încât să devină un adult echilibrat, autonom, de succes.

De ce este nevoie să căutăm ajutor de specialitate din partea unui psiholog sau psihoterapeut?

Uneori atunci când emoțiile ne copleșesc, când simțim că nu avem resurse pentru a face față dificultăților, când pare că nu știm cine suntem, când ne blocăm din punct de vedere cognitiv sau comportamental avem nevoie de un ghid. Psihologul și psihoterapeutul se ocupă de partea de evaluare și ghidaj, nu schimbă oameni ci asistă la procesul lor de autocunoaștere și devenire.

Înțelegerea implicațiilor laturii psiho-emoționale în ceea ce privește manifestările noastre comportamentale și a construirii destinului nostru din copilărie până la maturitate, ajută la modelarea traiectoriei noastre pentru a trăi în armoniei cu noi înșine și cu lumea. Cunoașterea de sine ne oferă premisele autoacceptării și autodezvoltării.

A merge la psiholog și psihoterapeut nu înseamnă să fii nebun!

A merge la psiholog și a participa la dezvoltare personală sau psihoterapie reprezintă asumare și probabil una dintre cele mai mari investiții în tine.
Și psihologii, dar și psihoterapeuții suficient de buni au făcut sute de ore de dezvoltare personală, introspecție și psihoterapie.
Pot afirma despre mine că sunt într-un proces continuu de autocunoaștere, de învățare și de psihoterapie individuală și de grup pentru a fi un ghid suficient de bun și pentru alți oameni.

Ce găsești pe blogul meu?

Rolul meu aici este de a lăsa periodic informații care s-ar putea să-ți capteze atenția, să îți trezească curiozitatea, să te amuze sau frustreze. Vei găsi articole care poartă amprenta mea asupra experiențelor mele cu ceilalți. Vei găsi și un filtru al literaturii științifice, recenzii de carte sau sugestii de cursuri pentru autodezvoltare, povești terapeutice. Alege doar conținutul cu care rezonezi.
Te invit să îmi adresezi întrebări pentru a mă informa și a reveni către tine cu ceea ce ai nevoie.

Îți mulțumesc că ești aici!

Cu multă căldură,

Elena Muraru-Culacenco