Probabil că nu întâmplător ești aici. Te invit să vezi dacă experiența ta se potrivește cu ce vei găsi în acest articol.
Doresc să aduc în discuție aspectele raționale, relaționale și emotive legate de contactul cu o persoană diagnosticată cu infecția provocată de SARS-COV II. Pe lângă aceste aspecte voi analiza și anumite comportamente apărute în legătură cu situația care se crează în jurul subiectului vaccinării.
Vestea “avem un caz”. Reacții
Povestind situația cu colegii, am înțeles cât de departe putem ajunge cu panica și dorința de a face lucruri (fight), la alții reacția “îngheață” până trece pericolul (freeze), și ultima categorie de reacții “fuga” de problemă, de oameni, de responsabilitate.
Eu m-am încadrat foarte bine în toate cele trei categorii, purtând câte puțin toate cele trei perechi de pantofi pe care le poate oferi creierul reptilian.
Ce am simțit în corp? Ce am gândit despre mine și ceilalți? Ce am făcut?
Emoțiile pe care le-am simțit în corp au evoluat de la furie, la frică și vinovăție, rușine, și din nou multă tristețe. Toate aceste emoții aveau legătură cu faptul cum mă vor percepe ceilalți, cum afectează starea mea oamenii apropiați, la ce pericol îi expusesem atât cât nu am știut. Deși eu nu aveam simptome obiective fizice pentru a mă adresa la medic simțeam că sunt un risc pentru toată lumea chiar dacă purtam mască. Simțeam că merit să stau izolată pentru a nu provoca rău celorlalți. Numai că în loc să fug de muncă și de contactul cu oamenii, mi-am aglomerat programul și mai mult ignorând frica paralizantă pe care o resimțeam.
Pentru că am reprodus un amalgam de emoții și gânduri care de care mai iraționale, aș vrea să aduc în discuție și o parte din comportamentele care au urmat.
Hora cazurilor pozitive
După prima veste că a fost depistat un caz pozitiv la locul de muncă am alergat toți sa ne testăm, spre bucuria noastră cazul a fost singular, așa că de data aceasta scăpasem.
A doua veste a venit după ceva timp și iar am intrat în panică, am stat cu toate gândurile anxioase două zile și iar am mers să mă testez. Nu mai eram contact direct de data aceasta, însă nu am rezistat în fața fricii. Comportamentele mele au avut o bază anxioasă, îmi era frică și să mă testez dar și să fiu diagnosticată pozitiv. Nu era vorba despre inconștiență ci despre evitare.
Apoi a venit și timpul vaccinului, iar frica a venit din nou val. Nu știam mare lucru despre vaccinuri, circulă mii de filmulețe pe internet despre cipuri și alte minuni regizate de “oameni de știință” pe care nu i-a verificat nimeni. Realitatea existenței bolii și a severității ei nu mai este o baladă de necrezut astăzi pentru majoritatea populației noastre.
Mă vaccinez?
Eu, da! Și întreaga mea familie a făcut același lucru. Este posibil să fiu mai mult sau mai puțin în siguranță față de perioada în care nu eram vaccinată. Cert este faptul că în continuare respect igiena mâinilor, suprafețelor și lucrurilor aduse acasă și port mască în spațiile închise pentru că fiecare sistem imunitar reacționează diferit la îmbolnăvire și boală. Fiecare om trăiește diferit idea de a fi infectat sau bolnav, mai ales când este vorba de ceva puțin cunoscut, stresul fiind primul inamic al sistemului nostru imunitar.
Mărturisesc că am avut mari emoții privind reacțiile alergice, pentru mine, și îngrijorată mult în privința formării trombilor în cazul membrilor mai trecuți prin viață ai familiei mele.
Decizia de a accepta vaccinul a fost luată în cunoștință de cauză, înformându-mă din surse sigure și uitându-mă la colegi psihologi, profesori universitari și formatori în domeniul psihologiei, doctori din diverse specializări. Toți acești oameni au împărtășit experiența lor legată de procesul vaccinării și toți sunt acum sănătoși.
Turmă sau iluminați?
Există persoane nevaccinate care numesc populația vaccinată “turmă” sau “înțepați”, și există persoane vaccinate care își atribuie roluri de “drepți” în societate. Într-o societate sănătoasă în care adulții se comportă ca adulți fiecare are dreptul să aleagă, cu mențiunile “aleg în cunoștință de cauză” și “aleg asumat pentru mine și binele comun”.
Reacțiile noastre la frici reale sau imaginare fac diferența în alegeri.
Întrebându-mă dacă este boala un pericol real, cu siguranță voi răspunde cu “da”, frica fiind una reală de îmbolnăvire, sechele sau deces.
Dacă decizia mea va fi influențată de frica de a dezvolta reacții adverse la vaccin sau tratament, cu siguranță că această frică poate avea și o bază reală în istoricul nostru medical, cu toate acestea certitudinea că voi muri este mai curând o ghicire a viitorului decât o realitate obiectivă. Este realitatea mea.
Dacă decizia mea este influențată de idea că prin vaccin îmi vor fi introduși corpi străini (cipuri, etc), iar acest lucru nu a fost demonstrat științific până acum, atunci e foarte posibil să mă bazez pe castele de nisip în cer.
Tiparul Decizii-Consecințe
Oricare ar fi decizia pe care o iei este în regulă să nu te simți umilit și să trăiești asumat. Dacă în timp decizia ta se schimbă și decizi să treci din tabăra “iluminaților” în “turmă” sau invers, este alegerea ta în viața ta, bazată pe istoricul tău de viață, pe experiențele tale și pe conștiința ta. E ca un contract al tău cu tine și cu lumea, oricând îl poți renegocia, doar ține cont de părți.
