Brigitte Langevin (2012) afirmă faptul că prin intermediul desenului copiii își exprimă universul interior pe plan emoțional, nivelul de dezvoltare psihologică și intelectuală. Autoarea mai afirmă și faptul că, la fel ca și jocul, desenul exprimă viziunea autentică a copilului despre lume, la un anumit moment din viața sa.
“Există câteva reguli de aur în interpretarea desenului.”
În cartea sa “Copiii și desenele lor. Interpretări psihologice“, Langevin (2012) învață părinții, cadrele didactice sau chiar psihologii începători cum să reacționeze la desenele copiilor.
Iată care sunt regulile potrivit autoarei.
Reguli
- Lasă deoparte așteptările și primește desenul cu bucurie.
- Cunoaște prin desen copilul. Nu critica.
- Lasă copilul să deseneze. Nu interveni să completeze sau modifice desenul. Nu adresa întrebări de genul: “ești sigur că ai terminat?, “nu ai uitat nimic?”.
- Îndeamnă copilul să vorbească despre ce a desenat. Nu fă presupuneri. Nu cere explicații de ce a desenat un anumit lucru, sau de ce a desenat într-un anumit fel.
- Ține observațiile și concluziile pentru tine.
- Ultima, dar nu și cea din urmă regulă: Ține mereu cont de contextul în care a fost creat desenul, și faptul că…
“Povestea fiecărui copil este unică.”
Un exemplu
Langevin (2012) ilustrează un exemplu foarte sugestiv privind contextul, care este totodată și amuzant. Sper ca acest exemplu să rămână în mintea ta atunci când privești desenul unui copil și să-ți reamintești de importanța ascultării poveștii din spatele desenului.
Voi cita fragmentul din carte ca atare: “O fetiță din clasa întâi i-a înmânat învățătoarei acest desen (imaginea alăturată). Învățătoarea le-a cerut copiilor să deseneze ce vor să facă când vor fi mari…
În ziua următoare, mama fetiței a trimis înapoi desenul însoțit de un bilețel:
Dragă doamnă Davis,
Vreau ca desenul fiicei mele să fie cât se poate de clar. Nu eu sunt cea care dansează la bară într-un club de striptease. Eu lucrez la un magazin de articole gospodărești și i-am explicat și fiicei mele că am o mulțime de bani după ultima furtună de zăpadă. Desenul mă arată pe mine cum vând o lopată pentru curățat zăpada” (Langevin, 2012).
Fără a cunoaște povestea copilului și a contextului din care face parte schița există tendința de a face interpretări eronate, sau de a jigni copilul.
De cele mai multe ori nu doar că avem tendința de a interpreta crezând că le știm pe toate, ci avem și tendința de a alege în locul copilului.
Copilul are nevoie să aleagă singur
Tema și încadrarea desenului, materialele, mâna cu care desenează, locul- dorim să controlăm noi ce are de făcut copilul. Ce putem face diferit?
Să lăsăm la discreția copilului alegerea materialelor și să lăsăm să se desfășoare actul de creație. Desenul copilului asta este, o lume proprie, creația lui.
“După ce ne asigurăm că ținem cont de povestea copilului Și de context, putem să privim cu atenție detaliile picturii.”
Știu că mulți dintre noi totuși își doresc să cunoască mai bine personalitatea copilului cu care interacționează. Astfel, există câteva aspecte la care putem fi atenți. Langevin (2012) prezintă câteva interpretări psihologice în cartea sa. Iată un rezumat. 🙂
La ce putem să ne uităm cu atenție?
Predominanța mișcării sau formei
Atunci când predomină mișcarea (formele vii) copilul este dinamic, activ și se poate afirma cu ușurință. Dacă mișcările sunt vii și rapide, acestea pot fi dovada impulsivității, reactivității sau nerăbdării- a unui caracter puternic, probabil plin de furie, afirmă Langevin (2012). Altfel spus, predomină acțiunea în raport cu reflecția.
Atunci când predomină formele bine definite copilul poate avea un caracter mai liniștit, prietenos sau gânditor. Mai curând respectă regulile și este atent la detalii, primând reflecția.
Echilibrul între mișcarea de ansamblu și execuția formelor dezvăluie o personalitate echilibrată, cu armonie între gând și comportament (Langevin, 2012).
Utilizarea spațiului
Se poate observa utilizarea spațiului de la stânga la dreapta și de sus în jos.
Acoperirea spațiului din stânga ar putea scoate la iveală faptul că micuțul are nevoie să se simtă protejat. De asemenea, poate arăta tendința de a se închide în sine și înclinația către reflecție. Totodată poate reprezenta legătura simbolică sau reală a copilului cu mama.
Desenul așezat în centru are legătură cu momentul prezent și cu propria persoană. Poate dezvălui fericirea sau neliniștea și tristețea din prezent.
Ocuparea spațiului din dreapta foii ne poate duce cu gândul către viitor și necunoscut. Poate avea legătură cu partea rațională, caracterul extravertit al copilului sau ne poate indica elemente din relația cu tatăl.
Încadrarea desenului în partea de sus a foii ne vorbește despre domeniul spiritual și intelectul copilului. Copilul curios si imaginativ va ocupa spontan acest spațiu (Langevin, 2012).
Centrul foii corespunde afectivității, universului sentimentelor, iar partea de jos a foii încadrează zona fizică, materială și se referă la nevoile primare ale copilului.
Este important însă, chiar dacă avem aceste repere ale încadrării desenelor, să fim atenți de fiecare dată la întregul context în care se naște un desen.
Dacă tema acestui articol prezintă interes pentru tine, îți dorești să știi mai multe despre desenul persoanei și al familiei, te invit să parcurgi cartea autoarei Brigitte Lanvin dar și Psihologia desenului la copil.
