Ce este dependența emoțională?

Dependența desemnează un proces prin care un comportament, care poate funcționa atât pentru a produce plăcere cât și pentru a asigura o evadare din disconfortul intern, este folosit într-un model caracterizat prin: eșecul recurent de control al comportamentului (neputință) și continuarea comportamentului în ciuda consecințelor sale negative semnificative (manevrabilitate) (Goodman, 1990).

Codependența- este o dependență de o persoană și reacțiile acesteia sau este atât o trăsătură de personalitate, cât și un set de caracteristici ale unei relații. Este atât o dependență de iubire cât și o adaptare la o relație (Leon- Armanu, 2017).

Cauzele dependenței emoționale

“Copilul nedorit sau nevăzut va căuta toată viața în relația cu partenerii sau cu alte surse de dependență o împlinire a golului creat în interiorul său, gol guvernat de foarte multă suferință”

Nevoile afective neîmplinite.

Setea de iubire.

Cei ce au dus lipsă de iubire, prezență și contact în familia de origine vor rămâne însetați pentru toată viața de iubire. „Fără iubire, copiii mici sunt în pericol de moarte”  (Hemfelt, Minirth & Meier, 1989). Iar moartea în această situație referindu-se nu neapărat la sensul propriu, ci la o pierdere a sensului și căutarea neîncetată de a trăi prin celălalt, secătuindu-l.

Abuzul

Abuzul crează distorsiunea în relațiile interpersonale alterându-le, iar ceea ce vine la suprafață sunt semnele și simptomele vizibile. Vorbind despre abuz psihologic și/ sau fizic, ca sursă a dependenței emoționale, voi prezenta aici: neîmplinirea nevoilor afective, preluarea de către copil  a visului neîntrerupt al părintelui  și alimentarea cu mesaje existențiale negative. Problematica relațiilor adultului își are originile în abuzul din copilărie. Abuzul emoțional în familia de origine îi anulează copilului dreptul de a fi copil, și la iubire, ori transformându-l  în suport afectiv pentru împlinirea nevoilor părintelui, ori abandonându-l pur și simplu.

Negarea privării de afecțiune în copilărie

Negarea privării de afecțiune în copilărie este unul din aspectele care acoperă dependența îngropând cu grijă durerea. De obicei adultul privat emoțional (privarea emoțională fiind tot un abuz) spune că nu-și amintește să fi avut evenimente traumatizante în copilărie, sau pur și simplu a uitat tot, ori nu consideră necesar să „sape” în trecut.

Trăirea visului neîntrerupt al parinților

Trăirea de către copil a visului neîntrerupt al părintelui înseamnă abandonul de sine în favoarea părinților care regretă traseul lor în viață, acest aspect fiind extins și asupra alegerii partenerului de viață. Dacă tata urăște femeile, și în special pe mamă, sau invers, mesajul acesta- conflictul înăbușit, va fi transmis și copilului care se va trezi cel mai probabil într-o relație nefericită.

Mesajele existențiale negative

Mesajele existențiale negative, ca cele „ Mai bine nu te-ai fi născut! Nu ești bun de nimic.” , orice fel de critici, distrug personalitatea copilului. În absența propriului sistem de valori afirmațiile de acest gen sunt luate drept adevăr suprem de către copil.

Copilul mic ar trebui să-și dezvolte capacitatea de a fi singur în prezența celorlalți tocmai alături de mama sa. Fiind sigur de atenția mamei sale, el poate fi singur, poate visa sau se poate juca. Intră într-un spațiu în care, în mod paradoxal, poate uita de prezența celuilalt, pentru că știe că e acolo. Se poate izola de celălalt în acest spațiu tocmai pentru că știe că nu-l va pierde. Multe mame pătrund în acest spațiu fragil, împiedicându-i pe copii să învețe această lecție fundamentală: singurătatea. Mama intervine, comentează jocul, pune întrebări, își manifestă interesul și distruge prin bunele ei intenții această clipă suspendată pe care copilul o trăia izolat de ea. El era pe muchie de cuțit între abandonul în singurătate și dependența de relație. Își explora capacitatea de a fi o entitate separată și nu o parte dependentă de existența celuilalt, care îi este totuși necesară (Salome, 2003).

 

“Neîmplinirea nevoilor afective se află la rădăcina multora din problemele grave ce afectează o căsnicie”

Factori favorizanți

Sentimentele de culpabilitate și gândirea magică din copilăria furată/pierdută revin cu ajutoare în „proiectele de reconstrucție a scenariului familial”, aceasta fiind esența dinamicii cuplului codependent.

Falsul determinism al gândirii magice constă în retrăirea vinovăției în plan intern, „eu sunt de vină dacă mama sau tata nu mă iubește”, „eu sunt de vină dacă partenerul nu mă iubește”, și renunțarea la sine doar pentru ca celălalt să rămână în relație.

Două mecanisme corespunzătoare gândirii magice și vinovăției perpetuează dependența: idea că de data aceasta persoana poate schimba lucrurile (prin auto-sacrificiu), sau că suferința i se cuvine. Suferința fiind familiară, trimite adultul la  refugierea în situații cunoscute. Relațiile dezastruoase și care provoacă durere pentru codependent înseamnă- acasă. Dependentul vede în fiecare relație  o nouă șansă de a îndrepta lucrurile, ceea ce merită și a meritat dintotdeauna. Astfel ajunge să se angajeze în relații pe care nu le-ar fi acceptat pentru nimic în lume, dar recrează contextul menit să reproducă acele relații.

„Dacă reuşesc să fiu partenerul ideal, atunci pot să-l fac mai bun și pe partenerul meu de viață. Astfel îmi pot împlini acea fantezie din copilărie care spunea că, dacă aș fi un copil perfect aș putea cumva să îndrept lucrurile din familia mea.” – crede dependentul și se căsătorește cu cineva ca mama sau ca tata.

Dificultăți relaționale

De obicei, codependentul se căsătoreşte cu o persoană care îl ajută într-un fel să recreeze un anumit tip de legătură afectivă cu părintele de sex opus (Hemfelt, Minirth & Meier, 1989).

Traumele din copilărie crează blocaje în calea apropierii copilului și părintelui însoțite de tristețe sau furie. Când codependentul dorește  mai  târziu   să  se   apropie   de   o   altă  persoană,   se   trezește  în   corpul   lui   amintirea   acelui   blocaj,   iar apropierea   față de ceilalți  este  împiedicată.   Ei   nu   mai   pot   dărui   mai departe iubirea și astfel se mișcă adesea în cerc. Această mişcare în cerc, de revenire în acelaşi punct, fără a putea înainta, descrie o nevroză (Hellinger, 2010).

 

“Adultul dependent este un copil oprit în evoluție de neputință, care caută obsesiv să își rescrie povestea familiei.“

Adultul codependent are nevoie de un alt adult dependent la rândul lui pentru a fi în relație, iar ciclurile vicioase ale partenerilor se întrepătrund. Punctul de plecare al partenerilor codependenți este comun: suferința, iar toleranța reciprocă  în cuplu este combustibilul acestui tip de relație.

Mecanisme

Obsesiile ciclice sau „bulgărele de zăpadă” pentru dependent sunt siguranță, însă precum bulgărele de zăpadă care se tot mărește și poate deveni distructiv, la fel și dependența poate avea efecte distructive ( alunecarea în alte tipuri de dependențe, apariția problemelor de sănătate, depresia etc).
Depresia, deficitul și setea de iubire intensifică sentimentul de frustrare. Codependentul își asumă rolul de martir care îi dăruieşte extazul pasager al încrederii în sine, îi dă senzația că este util și împlinită. În acest rol de victimă codependentul nu mai este rău, celălalt este rău.

Emoții și scheme

Rușinea se aliază cu vinovăția și durerea. Rușinea se bifurcă în cea pentru familia de proveniență, dar și pentru relația/ familia actuală. Suferința intervine din cauza îndoielii de sine sau din sentimentul de inadaptare, dependentul simțindu-se ca o jumătate de om. Relația este instabilă și sufocantă pentru ambele părți, doar că partenerul mai puțin dependent va tinde să se rupă din relație.

„Este ca și cum v-aţi ţine reciproc cu capul sub apă. Relaţia devine o luptă furioasă, o învălătucire de membre și lovituri oarbe pentru a vă recăpăta respirația. Toate aceste efecte dureroase – instabilitatea, disconfortul relaţiei – alimentează lipsa de încredere în sine şi de respect faţă de propria persoană, care au dus de la început la implicarea exagerată în relaţie. Singura cale de scăpare pare a fi o şi mai mare încătuşare, o apropiere şi mai mare de persoana respectivă, în aşa fel încât loviturile primite de la ea să fie mai puţin dureroase” (Hemfelt, Minirth & Meier, 2001).

Negarea. Singurul mod în care persoana dependentă se poate agăţa de dependenţa ei este să-şi poată cumva păstra atitudinea de negare (Hemfelt, Minirth & Meier, 2001).

Supunerea. Persoana codependentă este sigură că este răspunzătoare de gândurile și faptele celorlalți, acceptând o doză anormal de mare de vină pentru absolut orice (Hemfelt, Minirth & Meier, 2001).

Dacă i se spune:  „Este vina ta!“ persoana codependentă înghite momeala, oricât ar fi de proastă calitatea ei.”

Furia urmează după căderea barierei de negare. Furia partenerilor mocnește la foc încet ieșind prin diverse supape, sau prin reacții pasiv-agresive. Depresiile dependenților sunt furia întoarsă către ei înșiși. Persoanele ce nu-și acceptă furia intră în diverse tipuri de „accidente” casnice sau de altă natură. 
Disfuncțiile sexuale sunt un alt răspuns frecvent întâlnit în relația de dependență.

Sursele furiei reprimate

Imposibilitatea de a iubi a părinților dependentului, care se simte trădat. Chiar dacă este înțeleasă pierderea, furia rămâne.

Lipsa identității persoanei naște frustrare atunci când caută răspunsuri la întrebările legate de viața sa.

Neîmplinirea din cauza celorlalți. Speranța irațională „tu mă vei face să mă simt întreg“ aduce după ea  sentimentul dublei trădări. Dependentul există ca entitate dar limitele personalității sale sunt relative.

Dependentul se întreabă „Cine sunt?” iar non-dependentul nu-și închipuie cum acesta nu știe. În dependență afectivă „Fiecare tânjește să îl absoarbă pe celălalt pentru a se completa pe sine, pentru a dobândi o identitate fermă, pentru a forma cumva o linie continuă. Fiecare are inconștient sentimentul că este violat, exploatat, care devine o sursă constantă de resentimente nerostite și ostilitate ((Hemfelt, Minirth & Meier, 2001).

Acest articol face referire la următoarele articole științifice:

Goodman, A. (1990). Addiction: definition and implications. British journal of addiction, 85(11), 1403-1408.

Hellinger, B. (2010). Fericirea care durează. CARTEA DAATH.

Hemfelt, R., Minirth, F., & Meier, P. (2001). Labirintul codependenţei. Drumul spre relaţii interumane sănătoase.

Salomé, J. (2003). Si je m’écoutais- je m’entendrais. Éditions de l’Homme.