Viață-Moarte-Viață. Doliu.

În contact cu pierderea

Acum câteva luni am participat la un workshop despre durere, pierdere și doliu organizat de către PhD Celestina Dumitriu (Doctor in psihologie, psihoterapeut acreditat european, supervizor si formator in Gestalt terapie si Psihologie clinica, lector universitar, coach). Începusem să citesc Femei care aleargă cu lupii și simțeam în tot corpul o durere ca un vânt mistuitor, ce nu știam nici de unde vine, nici încotro se îndreaptă.
Cursul avea 4 module, astfel că de la primul modul mi-am clarificat că nu pășisem cu tot corpul pe tărâmul vieții, ci undeva un picior îmi rămăsese agățat pe tărâmul celălalt- al morții. Și ca să nu te sperii, voi detalia această afirmație.

Doliul este un proces

Acum 6 ani am pierdut pe cineva drag. A murit. Atunci când cineva moare este important să spunem “a murit” (1) în loc de a plecat, s-a înălțat la ceruri etc.
Eu nu am apucat să stau mult cu tristețea, pentru că îmi găsisem alte ocupații, mă ajutau și cei din jurul meu să nu fiu tristă, să ies din casă, să nu mor și eu. Dar eu aveam nevoie să port negru sau să tac (2), să rezerv spațiu și timp atât cât e nevoie(3) pentru a procesa durerea și pierderea. Însă nu am dat atenție acestor nevoi. Așa că am somatizat, acest lucru exprimându-se într-o hemoragie care mi-a pus viața în pericol. Am supraviețuit cu bine acestei încercări, dar am fugit de doliu, de durerea procesului, îmi era rușine să jelesc, să mă prăbușesc o perioadă de durere (4) și dor. Absolut toate emoțiile care vin în urma pierderii cuiva sau ceva drag sunt normale: tristețea, dorul, furia chiar și negarea și vinovăția. Nu te deconecta (5) pripit de ele.

Tipuri de doliu și etape

Aș vrea să îți spun că putem avea un doliu nu doar în urma morții cuiva drag, există numeroase pierderi în viața noastră care pot declanșa un proces de doliu: moartea unor părți interioare, pierderea animalului de companie, a statutului, a unui rol etc. Etapele pierderii suferite sunt negarea, tristețea sau furia, negocierea, depresia și acceptarea. Tendința de a ne opune conectării emoționale duce la complicarea procesului de doliu, am învățat acest lucru de la Celestina Dumitriu.
Doliul trăit sănătos din punct de vedere psihic lasă suferința să se instaureze, ne permitem să fim triști și să plângem, e însoțit de tăcere și retragere și acoperă cam șase luni din viață noastră. Cele șase luni le dedicăm ritualurilor de pomenire, ne despărțim de bunuri ce au aparținut persoanei decedate, depănăm amintiri cu ea și jelim până vom crea loc pentru recunoștința și bucuria de a fi fost parte din viața noastră.
Conectarea cu durerea ne ajută să acceptăm realitatea pierderii, să adaptăm propria realitate psihică cu realitatea vieții.

Importanța conectării la realitatea pierderii

În funcție de modul în care a murit persoana dragă cei care jelesc pot uneori să mai spere că persoana decedată nu este chiar atât de moartă, că printr-o minune se vor reconecta cu ea. Ceea ce li s-a întâmplat lor, pierderea persoanei dragi, e ca un vis din care se vor trezi și ce a fost mai rău va fi lăsat în urmă. A-ți lua rămas bun, mai devreme sau mai târziu, face parte din procesul sănătos de încheire a unei relații. Cei care trăiesc un doliu complicat pot trăi sentimente profunde de vinovăție, furie sau revoltă, neputință în fața dificultăților și a morții. În momentul în care cel rămas în viață speră să se reconecteze cu persoana decedată este foarte aproape de a se prăbuși. Unele persoane se îmbolnăvesc, altele pun în act tentative de suicid sau evadează într-o lume paralelă cu realitatea obiectivă. De aceea este atât de important sa conștientizăm dacă suntem într-un proces sănătos sau unul patologic în depășirea pierderii.
O dată ce un mare doliu este depășit ne putem conecta la firescul vieții, la pierderile care vin și vor veni, la idea că și noi vom muri.

În contact cu idea că inevitabil voi muri

Un alt aspect important în devenirea mea a fost tolerarea ideii că voi muri, că mor părți și roluri din mine periodic, că anumite părți vor fi șterse de forțele conștiente psihice, iar altele vor fi mâncate de viermi. Mi-a fost întotdeauna frică de viermi și simțeam un disconfort să merg în spatele dricurilor, iar când am început să citesc “Privind soarele în față” de Yrvin Yalom am descoperit motivul în versurile unei piese împărtășite de această minunată carte. Voi aduce un scurt exemplu și cel mai probabil vei înțelege:

Ce fac cu idea de moarte?

Nu cred că putem îmbrățișa cu totul și fără regrete idea înmormântării și morții inevitabile, însă prin diverse tehnici terapeutice putem ajunge să explorăm acest aspect fundamental al vieții. Mie mi s-a întâmplat să fiu în contact cu moartea atunci când m-am îmbolnăvit, iar altă dată să stau cu frigul și piatra de mormânt simbolic într-o ședință TRE ghidată de către colega mea. Nu am trecut printr-un tunel negru cu o luminiță albă în capăt și nici nu am zburat deasupra corpului meu aflat în proces de integrare. 🙂
Am stat cu emoțiile și senzațiile din corp atunci când mintea mea observa cum se perindă gânduri legate de moarte, pământ și mormânt. Am lăsat ca fiecare gând și stare “bun venite” să ia și să lase ce este al lor.

La ce mă ajută astfel de experiențe?

În meseria pe care am ales-o moartea este foarte des pe agenda zilei. În momentul în care cineva împărtășește suferința legată de pierdere sau moarte, despre idei și tentative de suicid eu sunt acolo. Sunt prezentă cu toate simțurile, experiențele și cunoștințele. Pot empatiza fără a fi doborâtă, pot ghida fără frică, pot înțelege și cuvintele și tăcerea. Oamenii au nevoie de alți oameni în procesele lor, și pentru a nu confunda procesele lor cu ale noastre, psihologii și psihoterapeuții ajută devenirea celorlalți devenind ei înșiși înainte.