Nevoile de consiliere ale copiilor supradotați
Acest articol este dedicat persoanelor care lucrează cu tineri supradotați, sau chiar membrilor de familie. Nevoile principale ale copiilor în funcție de vârstă, nevoile familiei care conține acest copil, merită o atenție deosebită, înțelegere și sprijin. Într-un articol anterior am descris și o parte din problemele ce apar pe parcursul dezvoltării copilului supradotat, așa că acest articol vine în completarea lui.
Rolul psihologului clinician
Astfel clinicienii care lucrează cu copii supradotați și familiile lor raportează că nevoile principale se adresează rezolvării problemelor afective legate de supradotare. Printre acestea ar fi dezvoltarea identității, multipotențialitatea, perfecționismul, introversia, relaționarea și sensibilitatea (Moon, 2004; Jackson și Peterson, 2003; Mendaglio, 2003; Peterson, 2003; Silverman, 1993). Supradotarea poate (uneori) masca simptome ale tulburărilor de comportament și depresive (Moon, 2004, Jackson și Peterson, 2003; Kaufmann, Kalbfleisch & Castellanos, 2000; Kaufmann & Castellanos, 2000).
Rolul consilierului
Potrivit Elijah (2011) consilierii școlari sunt în măsură să stabilească relații de încredere cu studenții. Ei pot să ofere sprijin individual sau consiliere de grup care acoperă o varietate de subiecte. De asemenea, pot monitoriza progresul academic al studenților și oferi îndrumări pentru selectarea corespunzătoare a cursurilor, planificarea carierei, opțiunile educaționale post-liceale, programele speciale și oportunitățile de dezvoltare (Elijah, 2011).
Tehnici și pași în consiliere
Cele mai multe dintre tehnicile pentru consilierea elevilor supradotați sunt: abilități de ascultare, persuasiunea și abilitățile de schimbare a comportamentului (Kerr, 1991).
“Copilul și sentimentele lui vor fi punctul central al procesului de consiliere și terapie .”
Consilierea cu elevii supradotați, va fi centrată pe copil. Copilul și sentimentele lui vor fi punctul central al procesului de consiliere și terapie.
Ca pas următor în consiliere este recomandată studierea caracteristicilor sau „darului” copilului. A înțelege natura copilului supradotat înseamnă încercarea de a ghida copilul dar și talentul său (Kerr, 1991).
Atitudinea pozitivă fără exces de admirație sau sentimentul de amenințare din partea consilierului ar reprezenta un al treilea pas important în consiliere.
Curiozitatea și inteligența vie reprezintă avantajul consilierului (Kerr, 1991).
Un următor pas ar reprezenta lucrul consilierului cu familia tinerilor supradotați (Kerr, 1991). Potrivit autorului Kerr (1991), treptat copii supradotați vor fi învățați să fie ei înșiși propriii avocați, cerând ceea de ce au nevoie în mediile cu care vin în contact.
Greene (2006) recomandă evitarea strategiilor tradiționale, liniare și deductive în planificarea carierei. În schimb, adolescenții vor fi încurajați să se concentreze pe a fi, pe examinarea intereselor și valorilor lor actuale (Greene, 2006).
În acest sens încurajarea auto-reflecției, mentoratul și învățarea experiențială, ar ajuta studenții în evaluarea abilităților și intereselor lor în planificarea continuă orientată spre obiective și luarea deciziilor.
Strategii de consiliere în funcție de vârstă
Greene (2006) recomandă o listă de strategii care pot fi urmate în funcție de vârsta tinerilor.
În școala elementară: încurajarea activităților care necesită stabilirea obiectivelor și terminarea lucrurilor care au fost începute; explorarea biografiilor și carierelor unor persoane eminente; expunerea în mediul către care copilul are afinitate.
În gimnaziu: încurajarea voluntariatului, antreprenoriatului, conducerii activităților, legarea hobby-urilor de posibilele oportunități de carieră.
În liceu: încurajarea vizitelor la instituții postliceale; efectuarea stagiilor de mentorat; recomandarea expunerii la modele de carieră neconvenționale; recomandarea cursurilor pentru învățarea măiestriei mai curând decât a performanței; și nu în ultimul rând, asistarea explorării și clarificarea valorilor și obiectivelor tânărului (Greene, 2006).
Dezvoltarea emoțională
În ceea ce privește dezvoltarea emoțională Blackburn și Erickson (1986) recomandă:
– Consolidarea stimei de sine și a unui sentiment sănătos de responsabilitate pentru propriile acțiuni;
– Înțelegerea conceptului de sine în continuă formare și nu ca pe un produs finit;
– Înțelegerea propriilor nevoi și motivații;
– Autoevaluarea conform motivației interne;
– Dezvoltarea empatiei și spiritului de cooperare;
– Acceptarea greșelilor;
– Învățarea din erori și reducerea fricii de eșec;
– Brainstorming-ul și dezvoltarea gândirii creative divergente;
– Utilizarea frustrării și stresului în manieră creativă pentru a evita fenomenele de burnout;
– Acceptarea ajutorului și deschiderea către învățare de la persoane cu diferite grade de QI sau talent;
– Încurajarea umorului în schimbul raportării la evenimentele din exterior cu prea multă seriozitate (Blackburn & Erickson, 1986).
Consilierea familiei
Consilierea familiei copiilor supradotați necesită de multe ori învățarea instaurării sau respectării anumitor limite sanătoase, a disciplinei și consecvenței (Blackburn & Erickson, 1986). Autorii consideră importantă gestionarea stărilor emoționale intense începând de la vârste timpurii.
Este nevoie ca familia să învețe coeziunea, comunicarea deschisă, încrederea și mecanismele de coping, pentru a fi suportivă în fața viitoarelor provocări (Fornia & Frame, 2001).
Acest articol conține referințe la următoarele lucrări:
Blackburn, A. C., & Erickson, D. B. (1986). Predictable crises of the gifted student. Journal of Counseling and Development, 64(9), 552-554.
Elijah, K. (2011). Meeting the Guidance and Counseling Needs of Gifted Students in School Settings. Journal of School Counseling, 9(14), n14.
Fornia, G. L., & Frame, M. W. (2001). The social and emotional needs of gifted children: Implications for family counseling. The Family Journal, 9(4), 384-390.
Greene, M. J. (2006). Helping build lives: Career and life development of gifted and talented students. Professional School Counseling, 10(1_suppl), 2156759X0601001S05.
Jackson, P. S., & Peterson, J. S. (2003). Depressive disorder in highly gifted students. Journal For Secondary Gifted Education, 14(3), 175-186.
Kaufmann, F. A., & Castellanos, F. X. (2000). Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder in gifted students. In K. A. Heller, F. J. Monks, & R. J. Sternberg, & R. F. Subotnik (Eds.), International Handbook of Giftedness and Talent(2nd ed., pp. 621-632). Amsterdam: Elsevier.
Kaufmann, F., Kalbfleisch, M. L., & Castellanos, F. X. (2000). Attention deficit disorders and gifted students: What do we really know? Storrs, CT: NRC/GT.
Kerr, B. (1991). A handbook for counseling the gifted and talented. American Association for Counseling and Development, 5999 Stevenson Ave., Alexandria.
Moon, S. M. (2004). Social/emotional issues, underachievement, and counseling of gifted and talented students. Corwin Press.
Mendaglio, S. (2003). Heightened multifaceted sensitivity of gifted students: Implications for counseling. Journal for Secondary Gifted Education, 14(2), 72-82.
Peterson, J. S. (2003). An argument for proactive attention to affective concerns of gifted adolescents. Journal for Secondary Gifted Education, 14(2), 62-71.
Silverman, L. K. (1993). Counseling the Gifted and Talented. Denver, CO: Love.
