Primele mele experiențe legate de interacțiunea cu copiii diagnosticați cu autism și ADHD (tulburarea cu deficit de atenție și hiperactivitate) au fost marcate de compasiune și căldură. Întâlnisem copii atât de frumoși, zâmbitori, blânzi, care încercau din răsputeri să facă față unor jocuri de stimulare a atenției și capacității de concentrare. Am văzut multe lacrimi de neputință, dar și zâmbete, deconectări dar și cereri de îmbrățișări. Au fost și situații în care mă simțeam neputincioasă în fața exploziilor de furie ale acelorași copii minunați, față de comportamentul opoziționist sfidător sau față de apatia și oboseala lor. Toate au fost parte a unui proces transformațional pentru mine și pentru copii. Ceea ce am învățat din toate aceste interacțiuni voi prezenta aici apelând și la fraze culese din cartea lui Gabor Mate, dedicată minților împrăștiate sau tulburării cu deficit de atenție (engl. ADD, Attention deficit disorder).
Recomand această carte pentru că este scrisă din inima furtunii, medic de profesie fiind, G. Mate povestește din practica sa clinică dar și în baza exemplului personal, cum este să fii diagnosticat cu această tulburare.
Ce reprezintă tulburarea cu deficit de atenție?
Tulburarea cu deficit de atenție este definită prin trei caracteristici majore, oricare două dintre ele fiind suficiente pentru diagnosticare: slaba capacitate de concentrare, un slab control al impulsurilor și hiperactivitatea (Mate, 2019).
Gabor Mate ne mai spune și faptul că, din păcate, Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (engl. DSM) este preocupat de categorii și mai puțin de suferință.
Conform DSM-V, Tulburea cu deficit de atenție (ADD) asociată sau nu hiperactivitate (engl. ADHD, Attention Deficit/ Hyperactivity Disorder) se referă la un model persistent de lipsă de atenție și sau/ hiperactivitate- impulsivitate care afectează funcționarea sau dezvoltarea persoanei (American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Arlington, VA: Author).
Caracteristici
Caracteristicile pe care le întrunește această tulburare sunt deseori: eșuare în eforturile de concentrare, dificultăți de menținere a atenției în sarcini, persoana pare că nu ascultă când i se vorbește direct, nu urmează instrucțiunile primite sau nu finalizează ce are de făcut. De asemenea are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților, evită sau exprimă neplăcerea pentru sarcinile care necesită efort mintal susținut, pierde obiecte necesare îndeplinirii sarcinilor, este distrasă de stimuli externi, uită frecvent aspecte legate de activități zilnice. Șase sau mai multe simptome asociate sau nu cu hiperactivitatea și impulsivitatea, la o intensitate necorespunzătoare, care persistă pentru o perioadă mai mare de 6 luni, susțin diagnosticul tulburării cu deficit de atenție.
“Oamenii cu ADD au alergii emoționale.
Sensibilitatea și (nu Tulburarea) este transmisă prin ereditate.”
Hiperactivitate și impulsivitate
Hiperactivitatea se referă la activități motorii în exces în situații neadecvate, neastâmpăr, vorbit în continuu, și alte semne care arată nerăbdare sau neliniște extremă.
Impulsivitatea se referă la acțiuni pripite de moment care uneori pot fi intruzive social, sau pot duce chiar la rănirea persoanei.
Simptomele descrise pot susține diagnosticul dacă sunt prezente, conform DSM-V, până la vârsta de 12 ani.
Nu îmi doresc să te plictisesc cu informații legate de stabilirea diagnosticului sau din cărți de specialitate, însă semnele prezentate vorbesc despre dificultățile și suferința prin care trec persoanele cu acest diagnostic, dar și familiile lor.
“Tulburarea cu deficit de atenție are de-a face cu suferința”
(Mate, 2019).
Toate comportamentele care deranjează atât persoana cât și pe cei din jur semnalează dificultatea de a fi în relație cu ceilalți și de a fi în contact cu propria suferință.
Suferința persoanei cu ADD sau ADHD
Tendința sănătoasă umană este de a nu fi în contact cu durerea, pentru asta căutând tot felul de remedii, realizând tot felul de acțiuni cu scopul de a reduce suferința. Și în momentul în care sângerăm sau ne aflăm în pericol (poate chiar de moarte) este sănătos să ne apărăm. În momentul în care criza este depășită, “trusa de ajutor” și toate manevrele de salvare nu mai sunt necesare. Durerea a trecut.
Ce face copilul sau adultul cu suferința sa emoțională care l-a copleșit, pentru care a considerat că nu are resurse suficiente, dar căreia cumva a reușit să îi facă față?
Nici corpul și nici mintea nu uită suferința sau mecanismele salvatoare, așa că ele vor fi păstrate și utilizate atunci când va fi cazul, dar și în situații când nu va fi nevoie de ele. Aici încep problemele.
Suferința timpurie poate tulbura într-atât, încât realitatea va fi percepută ca fiind una foarte crudă, iar “mintea trebuie fragmentată pentru a sparge și durerea în bucăți” (Mate, 2019).
Gabor Mate, care s-a autodiagnosticat cu ADD, diagnostic confirmat de altfel și medical pentru el și copiii săi, ne dezvăluie în cartea sa, cum este în mijlocul furtunii. Călătoria sa interioară, dar și asistarea în practica clinică a copiilor și adulților cu ADD, ghidată în permanență de repere științifice, dezvăluie elementul cheie al tulburării- TRAUMA. Te încurajez să citești mai multe despre traumă pe site-ul autorului citat.
Este un cuvânt destul de des folosit în practica terapeutică, ajuns chiar la modă, însă este foarte important accesul, asistarea și lucrul cu această traumă/ suferință închistată în ființa umană.
Deoarece acest articol este destinat conștientizării, și nu accesului la terapie, voi continua să-ți prezint experiența mea legată de subiect.
“Dacă un anumit material genetic întâlnește un anumit mediu poate să rezulte ADD.”
Cum apare tulburarea cu deficit de atenție?
Sunt implicate genele, mediul în care se dezvoltă copilul, sau există alte cauze în apariția si dezvoltarea tulburării?
Gabor Mate afirmă faptul că “fără material genetic, nu există ADD.” Și “fără mediu, nu există ADD. Mediul formativ este familia de origine” (Mate, 2019).
Dacă îți dorești să afli și despre modul în care funcționează circuitele neuronale la persoanele diagnosticate cu ADD, găsești în capitolul V al cărții, exemplificări utile pentru înțelegerea aspectelor neuro-fiziologice.
În continuare aș vrea să îți prezint aspecte legate de mediul în care crește copilul diagnosticat cu AD(H)D.
Rolul mediului formativ
Mediul formativ, despre care Gabor Mate ne spune că este atât de important în dezvoltarea Tulburării de deficit de atenție, se referă la atmosfera emoțională în care trăiește copilul, în timpul anilor critici ai dezvoltării creierului. Aspectele cele mai importante nu țin de modul în care este crescut copilul, ci de mediul invizibil în care acesta este imersat: relația reciprocă a părinților și echilibrul lor emoțional ca indivizi.
Autorul consideră tensiunea psihologică din mediul familial, unul din factorii determinanți majori în apariția ulterioară a ADD. Succesele terapiei unui copil diagnosticat cu tulburare de deficit de atenție vor depinde de suportul parental, de mediul de acasă.
Deseori se spune despre copiii cu ADD că au zile bune și zile mai puțin bune. Copiii nu apucă să se bucure de stabilitate și de achizițiile făcute în terapie dacă în mediul de acasă “în aer” plutește tensiunea.
Copilul, care a trecut prin procesul de sintonizare cu mama, îi percepe starea fără a fi exprimată în cuvinte: fericirea, tristețea, îngrijorarea, furia. Copilul percepe și iubirea sau lipsa ei între părinți. Copiii simt și faptul dacă există sau nu secrete familiale care perturbă armonia relațiilor adulților. Să nu uităm faptul că părintii, și în special mama, sunt principalii reprezentanți ai lumii în ochii copilului. Relația dintre părinți, dar și relația copilului cu părinții, vor marca dezvoltarea personalității copilului.
Am simplificat și ales cu grijă pentru acest articol, acele lucruri care nu vor fi acuzatoare pentru familiile copiilor care știu ce este ADD. A fost dificil pentru că știu exact cum este să fii lângă copiii și adolescenții cu ADD, și pentru că fiecare copil atinge vulnerabilitatea mea: dificultatea de concentrare uneori, sensibilitatea, hiperactivitatea și chiar impulsivitatea.
Fiecare copil sau adult cu ADD are o poveste și o frumusețe aparte, încearcă să fii prezent(ă) și să nu judeci. Cel mai probabil acea persoană la care te gândești face eforturi imense, comparativ cu resursele sale, pentru a fi ca ceilalți.
Pentru orice întrebare legată de subiect mă poți contacta sau poți lăsa un comentariu.
Și nu voi înceta să recomand cartea lui Gabor Mate “Minți împrăștiate” pentru că are răspunsuri din abundență.
