Acasă Cuplu Fertilitate Infertilitatea psihogenă

Infertilitatea psihogenă

Cum abordăm infertilitatea?

În așteptarea copilului. Sursă foto John Looy, www.unsplash.com

Definire și diagnostic

Infertilitatea este definită drept incapacitatea de a avea o sarcină după un an de relații sexuale regulate, fără utilizarea metodelor de contracepție, sau imposibilitatea de a duce o sarcină până la naștere (Diamond, Kezur, Meyers, Scharf & Weinshel, 1999). Organizația Mondială a Sănătății propune termenul de 24 de luni pentru practica clinică și cercetările științifice (Haica, 2013).
Stabilirea diagnosticului de infertilitate reprezintă un traumatism în cadrul cuplului, chiar dacă este de origine patologică sau psihologică (Frydman & Socolov, 2019).

Sursă foto Janko Ferlič, www.unsplash.com

Tipuri de infertilitate

Există două tipuri de infertilitate: primară, apare la cuplurile care nu au avut niciodată un copil, iar infertilitatea secundară se referă la cei care experimentează incapacitatea de a concepe sau de a aduce pe lume un copil viu după ce au mai avut copii (Diamond și colab., 1999).
Infertilitatea nu este numai o afecțiune medicală, dar și una socială și emoțională (Covington & Hammer Burns, 1999).

 

“Infertilitatea nu este numai o afecțiune medicală, dar și una socială și emoțională”

 

Femeile care nu au un diagnostic medical de infertilitate, cu examinări în limitele normale, suferă de un blocaj, definit ca situație în care corpul nu funcționează așa cum ar trebui. Diagnosticul infertilității idiopatice traumatizează la fel de mult femeia ca și un diagnostic medical fiziologic.

Cauze

Frydman și Socolov (2019) numesc “prejudiciu narcisist” ce-și are originile în trecutul femeii, scufundarea acesteia în amintirile familiei sale de origine în care se pot regăsi comparații cu un părinte infertil, sau cuvinte greșit înțelese în copilărie. Moștenirea genetică neconștientizată poate reprezenta o interdicție simbolică a reproducerii.

Alte cauze ar putea fi legate de propria mamă care a demonstrat sau nu afecțiune și dedicație copilului. Când este imposibil să se identifice cu mama lor (moarte, abandon, depresie, separare precoce și traumatică) femeile pot să refuze în mod inconștient să reproducă “eșecul” propriei mame. Poate apărea frica de depresie și faptul că nu își vor putea asuma responsabilitatea pentru propriul copil, sau  gânduri recurente că femeia trebuie să fie pusă în fața unor dificultăți pentru a aduce pe lume un copil. Cel din urmă gând poate avea rădăcini în  istoricul ce conține un traumatism sexual, moartea unui nou-născut, sau dispariția precoce a unui copil. Refuzul inconștient al femeii de a avea copii se poate manifesta ca o interdicție de aliniere în rândul femeilor sau mamelor din familia sa. Este esențial ca femeia să se reintegreze în genealogia familiei pentru a-și rezolva conflictele interioare.

Anxietatea care însoțește dorința de a avea copii poate fi uneori atât de puternică încât aceasta își conturează doar scenarii negative, iar sarcina devine imposibilă în astfel de condiții.

Și o  întrerupere voluntară de sarcină poate deveni cauză a infertilității  psihogene.

Relația cu tatăl. Sentimentele conflictuale sau pasionale față de tată, un tată absent sau cu anumite slăbiciuni, violent sau umilitor, sau care a dezamăgit – pot fi obstacole în calea maternității (Frydman & Socolov, 2019).

O relație armonioasă cu tatăl

Relația cu tatăl. Sentimentele conflictuale sau pasionale față de tată, un tată absent sau cu anumite slăbiciuni, violent sau umilitor, sau care a dezamăgit – pot fi obstacole în calea maternității (Frydman & Socolov, 2019).

“Incapacitatea de a avea un copil obligă persoanele și cuplurile să se confrunte cu cele mai elementare ipoteze despre familie, părinți, copii și roluri de gen. “

Impactul emoțional al infertilității asupra partenerilor de cuplu

Bydlowski și Dayan-Lintzer (1988) consideră că un conflict psihologic latent este întotdeauna la baza plângerilor de infertilitate. Rezolvarea conflictului implică exprimarea fanteziilor preconștiente sau inconștiente ale persoanei, dezvăluind adevărata semnificație a simptomelor sale de infertilitate. Acestea pot lua forma unei apărări împotriva realizării unei situații oedipiene, a unei fantezii a reproducerii partenogenetice, sau a fricii de a nu afecta corpul (Bydlowski & Dayan-Lintzer, 1988).

Pentru mulți, infertilitatea reprezintă o provocare în ce privește credințele despre ei înșiși și despre preocupările din jurul lor. În comparație cu experiențele de viață stresante, infertilitatea este adesea la fel de mare ca moartea unui copil sau a unui soț. Această lovitură asupra identității cuplurilor lovește ca o criză, femeile care se luptă cu infertilitatea fiind mai susceptibile să experimenteze niveluri mai mari de anxietate, tensiune, vinovăție, furie și depresie (Diamond și colab., 1999).

Cuplurile infertile trăiesc sentimente foarte ambigue, oscilând între speranță și disperare. Partenerii simt durerea pierderii viitorilor copii ca în doliu, iar când sunt în tratament pentru infertilitate sunt încurajați să simtă și speranța că vor putea avea copii.
Provocările partenerilor din cuplul infertil sunt destul de mari, întâmpinând probleme de comunicare, de sexualitate și dificultăți de luare a deciziilor (Diamond și colab., 1999).

 

Strategii de reacție în cuplu 

Pe măsură ce parcurg fazele infertilității  partenerii adoptă diverse strategii de reacție în cuplu.

Secret și protecție 

Pe măsură ce se instalează rușinea, partenerii devin reticenți în comunicarea emoțiilor și gândurilor lor. Apare dorința de a proteja partenerul de rușine și de sentimentul de a fi defect, dar și dorința de a ascunde propria furie, rană, dar și fanteziile legate de a avea un copil. În acest fel se întrerupe un canal de comunicare extrem de necesar și important între parteneri.

Lipsă de sincronizare

Fiecare partener trăiește după propriul său calendar și cu propriile sale resurse diagnosticul de infertilitate. Astfel la un moment dat partenerii pot observa că sunt desincronizați. Dorințele proprii și durerea fiind neacordate la nevoile  și dorințele partenerului. Poate exista chiar o desincronizare financiară în cazul când este nevoie să fie început un tratament. Discrepanțele acestea pot determina acutizarea problemelor de cuplu (Diamond și colab., 1999).

Diferențele de gen– modalitățile de a face față și de comunicare ale bărbaților și femeilor sunt necesare a fi luate în calcul în abordarea problemei infertilității.

Relațiile sexuale. Pe măsură ce trece timpul iar sarcina nu este posibilă relațiile sexuale se asociază cu frica și sentimentul de eșec, și încep să se deterioreze, devenind mecanice și lipsite de pasiune.

Identitatea infertilă

Cuplurile care se confruntă cu infertilitatea simt adesea că sunt în afara curentului general, se simt stigmatizate ca fiind diferite și defecte, chiar deviante. Cu trecerea timpului se înrădăcinează o identitate infertilă, infertilitatea devenind o “dizabilitate socială” într-o societate care ignoră impactul infertilității asupra personalității. Atât femeile cât și bărbații preiau identitatea infertilă, și dacă în trecut femeile depășeau semnificativ bărbații prin suferința raportată la problema infertilității, în timp diferențele de gen au scăzut (Diamond și colab., 1999).

Cuplul și relațiile sale cu familia și prietenii

Cuplurile infertile pot constata că alții consideră tratamentul infertilității o auto-îngăduire nejustificată. Se simt adesea în situația de a justifica alegerea de a face tratament.  Activitățile sociale centrate pe copii sau petrecerile de familie care înainte erau plăcute acum devin dureroase. În locul relațiilor apropiate cu familia și prietenii cuplurile dezvoltă relații cu personalul medical. Punându-și toată speranța în medic acestea își compromit adesea autonomia în efortul de a fi cei mai buni pacienți, de a beneficia de cel mai bun tratament, și de a avea un copil (Diamond și colab., 1999).

Te invit în continuare să citești și despre consecințele infertilității și te aștept cu întrebări și sugestii aici.

 

Acest articol face referință la următoarele lucrări științifice:

Burns, L. H., & Covington, S. N. (1999). Psychology of infertility. Infertility Counseling. A Comprehensive Handbook for Clinicians. Parthenon Publishing, New York, London, 3-25.

Bydlowski, M., & Dayan-Lintzer, M. (1988). A psycho-medical approach to infertility:‘suffering from sterility’. Journal of Psychosomatic Obstetrics & Gynecology9(2), 139-151.

Frydman, R., Socolov, R. (2019). Infertilitatea. Abordări globale și terapeutice. București:Editura Hipocrate.

Haica, P. D. C. (2013). CALITATEA VIEŢII, NIVELUL ATITUDINILOR DISFUNCŢIONALE ŞI ACCEPTAREA DE SINE NECONDIŢIONATĂ LA CUPLURILE INFERTILE. Romanian Medical Journal60(3).

Meyers, M., Diamond, R., Kezur, D., Scharf, C., Weinshel, M., & Rait, D. S. (1995). An infertility primer for family therapists: I. Medical, social, and psychological dimensions. Family Process34(2), 219-229.

Exit mobile version
Skip to content